Încă îmi e dor...

Asta e pentru o persoană ce a fost foarte specială pentru mine. Poate că nu o să o citești dar..după 3 ani am simțit din nou nevoia să -ți  scriu.
     Îmi pare rău. Am greșit și nu am știut cum să reacționez  la ce am avut cu tine. M-am speriat deoarece totul era atât de nou pentru mine. Alături de tine nu a fost la fel. Ai fost diferit și am simțit amândoi asta. Ai reușit să mă faci să tremur atunci când îți apropiai respirația de a mea și o transformam într-una singură. Ți-am simțit parfumul în nări mult timp după ce ai plecat. Imaginea ta m-a bântuit,m-a alinat și m-a întristat în același timp în momentele de singurătate. Ai reușit să mă faci să mă cutremur la auzul unor cuvinte pe care le auzisem de multe ori înainte. Cu toate astea,desprinse de pe buzele tale sunau diferit. Mi-ai fost prieten,tată,iubit și mai mult decât atât,mi-ai fost prima iubire.
     Nu știu de ce scriu tocmai acum. Sentimentele avute pentru tine au dispărut treptat dar încă am în minte ultimul moment în care te-am văzut ca și cum ar fi fost ieri- momentul în care m-ai luat în brate și mi-ai spus să fiu cuminte. Știam că e ultima oară când te văd. Știam că o să îmi fie dor de tine,dar am refuzat să accept asta o mult prea lungă perioadă de timp.
     Acum niște melodii răsunate in urechi în momentul potrivit mi-au readus frumoasele amintiri înapoi în cap. Te-am iubit și..deși nu te mai caut în fiecare persoană din fața mea și nu mai tresar cu ușoară amărăciune când îți aud numele,îmi e dor de tine. Da,chiar îmi e dor de tine. Sper că ești bine și fericit acolo unde ești acum.
http://m.youtube.com/watch?v=hJc8oGz0Was

Măști ❤

Noaptea se lasă din nou peste pleoapele-mi. Strâng stele în priviri și bucățele mici de lună îmi pun pe față să pot fi recunoscută mai ușor. Da,sunt o artistă. Nu cum e perceput un artist de toată lumea...ci o scriitoare în noapte ce doar își adună gândurile pe o foaie veche și îngălbenită de timp. Nu vreau să îmi câștig un renume sau să scriu romane..nu acum. Sunt mult prea prinsă în domeniul psihologiei pentru a avea timp de dedicat doar scrisului. Aștept să mai treacă un timp,să mai prind puțină experiență de viață. Să văd ce înseamnă într-adevăr viața fără să mai fiu sub aripa protectoare a cuiva.
      În mai puțin de un an voi fi pe picioarele mele fiind nevoită să rezist. O adevărată provocare. Ambiția nu mă lasă să o scap. Trebuie să trec prin focul iadului să ajung în rai nu? Sunt dispusă să merg cu picioarele goale pe cărbuni încinși precum calul lui Harap Alb pentru a mă putea bucura după de puțină apă rece și o gură de aer curat. Mulți nu mă înțeleg, nici nu trebuie. Mulți cred că mă cunosc,îi las să se amăgească cu asta în continuare. Sunt prea puține persoanele care chiar mă cunosc...în toate modurile mele..de la roșie de plâns la roz de fericire,de la aranjată de bal la goliciunea atât de pură sii inocentă a acestei vârste, de la plină de nervi la o doamnă in adevăratul sens al cuvântului îmbrăcată în rochie și cu spatele drept la un restaurant. Și lista ar putea continua.
      Pot fi în multe feluri. Port diferite măști pentru diferiți oameni. În ziua de azi nu mai poți fi veritabil dacă vrei să fii triumfător. S-a dus vremea când cea mai mare virtute a unei persoane era sinceritatea. Acum toți sunt ca niște lei în costume ce abia așteaptă să devii puțin vulnerabil ca să te sfâșie în mii de bucăți și să te lase dezbrăcat de haine și de singurul lucru pe care ți  l-ai dorit mereu,fericirea. Tremuri? Vrei să te dai bătut? Ai de gând să renunți? De ce? Să le dai satisfacție prădătorilor? Ridică -te în picioare,ia-ți haine noi,mai frumoase,mai stilate,si câteva măști. Vei deveni mai puternic și îi vei putea distruge. Astfel, vor simți ce ai simțit și tu. Aceasta e societatea în care trăim..o societate în care un artist ca mine nu își poate permite să-și lase masca jos și să își arate punctele slabe. Va muri instant,va fi atacat atât de des încât va ceda și va fi îngropat de către cuvinte la peste 2m în pământ.
        Deci...regula nr. 1- niciodata nu te da bătut și nu îți uita măștile acasă.

Iubire pasageră ❤❤

M-am lăsat  pradă ție, iar tu m-ai  sorbit ca pe o gură de aer proaspăt,ca și cum după ce ti-ai lua mâinile de pe mine nu vei mai avea puterea să respiri din nou. Aerul tras în piept după ce m-ai respirat pe mine ar fi  fost precum otrava. Atingerea ta suavă și în același timp atât de dură îmi făcea trupul să vibreze. M-am lăsat cuprinsă de brațele tale și mi-am pus toată încrederea în tine. M-ai făcut să te simt și să te doresc over and over again.
       Nu știu exact cine ești dar m-am dăruit ție. Nu știu dacă ai fost tocmai cea mai bună alegere dar sentimentele trăite când mă aflam în totalitate sub privirea ta mă fac si acum să tresar. Mă fac să te simt din nou deși nu mai ești lângă mine.
     Acum ai plecat și nu cred că o să te mai revăd vreodată. M-ai lăsat singură în lumea asta prea dură și prea urâtă. M-ai făcut să tânjesc după atingerea ta și să suspin când îți aud numele. Unde ești? Nu te mai pot regăsi în nimeni. Te caut în fiecare persoană ce trece pe lângă mine și realizez cu amar că nu ești tu. Oare voi reuși să te regăsesc într-o altă persoană? Sau poate că voi trece pur și simplu la următorul. Încerc să îmi ghidez pașii către ceva nou,ceva unic și diferit,ceva ce poate chiar va merita. Adio iubire pasageră!

Revedere ❤

. Se spune ca nimic nu este întâmplător. Astăzi,mai mult ca oricând m-am convins încă odată de asta. Cine ar fi crezut ca o simpla idee ce ne trece prin minte fără a i se acorda pic de importanta se poate concretiza in realitate?
   Astăzi străine te-am revăzut. Am fost socata sa vad ca încă mă tii minte desi m-ai văzut o singura dată. M-ai imbratisat ca si cum am fi fost prieteni vechi si nu m-ai fi văzut de ani. E adevărat ca au trecut câteva luni de cand nu ne-am mai văzut..dar totusi.. Eram doar o străină plictisita intr-o gara pustie. Cu toate astea la plecare ne priveam ca si cum mai aveam Putin si ne mancam cu totul. Se simtea o chimie puternică intre noi si te-as fi sărutat înainte sa plec. Cu toate astea m-am multumit cu un pupic pe obraz. Pana la urma esti un străin...dar un străin mult prea familiar. As fi rămas blocată in acea imbratisare daca nu as fi fost trasa de mana spunându-mi-se ca trebuie sa plecam. Oare te voi mai vedea străine? Poate ne vom regăsi din nou in gara..locul celor mai sincere si curate sentimente. Adio străine. Sper sa ne revedem.

Libertate!

. Mă plimb agale pe un drum pustiu și destul de întunecat. Câte un felinar pe ici pe colo îmi demonstrează că încă sunt pe drum și nu am început încă să zbor. Îmi e dor de acest sentiment. În fiecare zi încerc sa mă avânt și să mă înalț, însă de fiecare data când îmi deschid aripile lanțurile ce mă țin legată de picioare îmi amintesc că trebuie să rămân pe pământ. Dar de ce? De ce nu le pot rupe pur și simplu? Am forța necesar. De ce trebuie să ascult avertismentul unui cerșetor ce m-a văzut zilele trecute pe stradă? Încerc încă odată să mă dezlipesc de sol și deodată mă simt doborâtă. Un șoc puternic mi-a trecut prin tot corpul și am realizat că eram controlată prin șocuri electrice.
          Poate vă întrebați cine sunt. Mă numesc Anabelle și sunt un suflet închis într -o cușcă numită Pământ. Când stăpâna corpului meu m-a părăsit mi-a spus 'zboară cât mai sus'! Dar cum aș putea face asta când sunt legată de aceste lanțuri și blestemată să îmi petrec restul eternității în acest loc mizerabil. Locul meu nu e aici,eu ar trebui să fiu pe bolta cerească,zburând către infinit. 
      Țip cât pot de tare după ajutor,dar cine să mă audă? E un drum pustiu și nu mai e nici o luminiță pe la ferestre. De ce sunt singură? Încă nu îmi pot da seama de ce am fost singura captivă pe acest pământ. Aș vrea să mi se dea un semn,să vad o lumină și un gram de speranță că voi fi eliberată. Asta e tot ce îmi doresc ,tot ce mi-am dorit dintotdeauna-libertate.     
       Pentru ea am murit,și aș fi dispusă să fac asta ori de cate ori ar fi nevoie. Însă am ajuns în stadiul în care oricât m-aș zbate și oricât m-aș lupta nu mai pot face nimic...ci doar să îmi accept soarta cu capul plecat și să îmi doresc în continuare să fiu lăsată să plec. Asta e tot ce mai am-dorința de libertate

Bună străine!

        Bună străine! Nu cred că ne cunoaștem,nu ne-am.văzut niciodată. Mă numesc Barni. Nu sunt un om. Sunt un ursuleț,unul mic și umplut cu sentimente. Te-am.văzut în niște poze. Am privit niște conversații cu tine și am realizat că o iubești. Chiar o iubești. Nu? 

       Am văzut-o și pe ea. Zâmbește în fiecare dimineață când ii dai mesaj în momentul în care te trezești. E conectată cu tine. Parcă știe că urmează să îi scrii,ia telefonul în mână și în nici un minut vibrează. Te-ai trezit. Ea știa asta dinainte. Te-a simțit deși ești departe de ea. Te iubește și o doare că ești departe, dar e foarte hotărâtă să reziste. Speră,visează că poate cândva vei ajunge să fii alături de ea. Deja te vede lângă ea în viitor. Seara, înainte de culcare se gândeste la cum va fi când veți sta împreună, și,după ce va ieși din baie într-o rochiță de noapte sau în boxeri și tricoul tau se va pune lângă tine în pat,te va săruta de noapte bună și veți începe să vă pierdeți în îmbrățișări,în timp ce ea iți va asculta inima. 

       Drumul vostru abia a început,pretuiește-l. Fă dintr-o secundă când vorbești cu ea, ore. Te iubește foarte mult și îți e profund recunoscătoare că i-ai lipit inima la loc. Pe de altă parte îi e teama să nu o faci să sufere. Vrea sa ai grija de ea. Nu mai vrea sa plângă. Mă durea sufletul când o vedeam așa. Nu o mai fă să sufere. Nu o mai amăgi. E prea visătoare, și mult prea fragilă. E o persoană ce merită iubire, căci mereu a oferit mult mai mult decât a primit. Eu o iubesc..dar nu e de ajuns. Iubește-o și ai grijă de ea,te rog!

Cu drag,ursulețul Barni ❤

Him

I love him. Oh god I love him so much. My mind is numb and I feel like I'm going crazy. He was everything that I wanted and now I can see him Here,right by my side,sleeping like a baby. I can hold his hand and tell him that I love him, looking him in those beautiful eyes. I finally can kiss him forehead and tell him good night as long as I feel him in my arms.
I always imagine how this day will be. I never thought that I'll feel so safe,so full of happiness. Everything is better now,but I know that nothing last forever so I try to keep this moment stoped in time as long as I can. I love him.

Scrisoare catre mine

Nu plânge,privește înainte. Un drum lung,pustiu și încețoșat ți se arată. Poate pare înfricoșător dar îți amintești ce spuneai acum nu mult timp în urma? Daca vrei să scapi de o frica,trebuie să o înfrângi. Îți e frica să te avânți către un nou drum,poate apar persoane neașteptate, poate periculoase, dar cum vei putea ști dacă nu faci primul pas înainte?
Haide,ridică-ți capul din pământ,sterge-ți lacrimile și rimelul întins și acum uită -te la mine. Fața ta e continuare roșie dar de o perfecțiune inimaginabila. Te sărut ușor pe obraz și te iau de mână. Haide,mergem împreună pe drumul acesta. Așa nu va mai fi pustiu,iar dacă apar persoane periculoase putem avea grijă unul de celălalt. Empatizează cu mine și fură -mi curajul și optimismul (oricum asta faci de când te cunosc).
Mii de gânduri rătăcesc iarăși prin mintea ta vie,de unii considerată ciudată, deși eu o văd ca fiind doar colorată. La ce te mai gândești? Privești în gol dar nu mai ai nici o expresie. Nici fericire,nici tristețe,nici frică sau entuziasm. Ești rece. Începi sa mă sperii. Ce să fac? Cum să reactionez? Te iau în brate si încep sa plâng. Deodată îți revii și mă apuci de mâini, lăsându-te ușor în jos și ștergându-mi lacrimile cu un șervețel uitat în paltonul vechi. Privirea ta, atunci a revenit la viață, și nu m-ai întrebat de ce plâng ci m-ai luat în brațe și mi-ai spus 'Împreună trecem peste tot nu? Haide,avem o alee ce ne așteaptă. Să mergem!'

Thank you!

        Thank you for loving me. Așa aș vrea să încep acest articol. Mă bucur că pot spune în sfârșit acest lucru cuiva. Mă bucur că după atâta timp te-am găsit. Sufletul meu părea să te caute de mult timp dar s-a pierdut în negura nopții,studiind conștiincios stelele ce apăreau pe drum. Cu toate astea,în final te-am găsit. Și pot să spun că mă simt recunoscătoare universului că ai apărut de nicăieri,într -o seară, în viața mea. De atunci ai reușit să îmi fii confident,sfătuitor, și nu în ultimul rând,cel mai bun prieten. Ți-ai lăsat cu grația lui DaVinci portretul în sufletul meu și sunetul vocii tale în note muzicale, reunite de Mozart.

        Aș putea spune că odată cu tine, am putut găsi o ultimă speranță în disperarea și dorința de a dezerta din acest univers conștient în care trăim. Plănuiam să joc rolul unei simple fete ce se supune legilor existente din acest oraș fără a se bucura de frumusețile lui. Însă tu îmi dai puterea să zâmbesc și să încerc să lupt cu toate gândurile ce îmi distrug fericirea în fiecare seară.

         Pentru faptul că ești alături de mine,mă susții,mă încurajezi și mă ambiționezi să lupt în continuare vreau să îți mulțumesc. Ești cel mai bun lucru din viața mea și nu am puterea să exprim în cuvinte cât de mult am reușit să mă atașez de tine. Mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine. Te iubesc micuțul meu pisic!

Paradisul pierdut

      Cu toţii promovăm ideea de paradis. Unii îl denumesc rai ,cel aflat în enigmatica “lume de dincolo”. Alţii văd paradisul într-un peisaj deosebit, sau într-un simplu moment petrecut alături de persoana iubită. Pentru mine s-ar putea regăsi cate o bucăţica din paradis în toate cele scrise mai sus. Însă, aseară am reuşit să simt că am pătruns în totalitate în minunatul paradis despre care toată lumea vorbeşte  şi, surprinzător, am simţit asta într-un loc vizitat mult prea des pentru a crede că acolo voi simţi că am atins idealul de mult căutat. Dar până acum unde şi-a ascuns magia? De ce multitudinea de oameni îi acopereau frumuseţea uimitoare văzută abia ieri?

    În timp ce mă plimbam pe aleea pustie din parc, râzând şi cu nelipsita cască în ureche am reuşit să văd în sfârşit cât este de minunat parcul în care îmi petreceam cateva ore în fiecare seară în ultimul timp. Cerul senin permitea după atât de mult timp lunii şi stelelor să lumineze cerul ce apărea supărat şi plângea de-a lungul întregii săptămâni. Lacul se dezgheţase total şi primea liniştit reflexiile lunii şi a felinarelor triste ce luminau traseul celor ce işi menţineau corpul în formă sau îşi înecau tristeţea în sport. În zonele mai întunecate puteai întrezări câte o răţuşcă ce spulbera perfecţiunea reflexiilor în apă, bucurându-se şi ea de vremea senină. Dacă te apropiai iţi puteai vedea chiar şi tu chipul ilustrat perfect,ce aluneca până pe  fundul lacului,căutând secretul idealului de mult pierdut.

     Am încercat să mă îndepărtez de lac,ocupându-mi mintea cu altceva. Acel peisaj idilic ţi-ar fi putut fura sufletul, mintea, lăsându-te chiar şi fără raţiune în misterul nocturn ce te învăluia uşor,încercând ca un orb să te ghidezi după vocile greierilor în speranţa că le vei putea recupera. Astfel, îndepărtându-mă de ispita din faţa mea,ajung să mă întreb-Paradisul rămâne doar un ideal? Poate ca da, deoarece acesta nu poate fi exploatat până în cele mai adânci secrete, dar  în acel moment, pot spune cu mâna pe inimă că ajunsesem în Paradis. 

Despre ea

     Stau întinsă cu ochii închiși și mă gândesc că am făcut o promisiune pe care nu am reușit încă să o îndeplinesc. Ți-am promis că nu o să mai fiu tristă,că o să zâmbesc cât de de des pot și o să mă opresc din a scrie lucruri triste. Nu am crezut că se poate. Dar tu m-ai încurajat,mi-ai dat o mână de ajutor și mi-ai spus că pot. Mi-ai propus să scriu despre noi,și când spun noi mă refer la mine și la mirela-una dintre cele mai speciale persoane din viața mea. Și astăzi am simțit că a venit acel moment.

    Când spun Mirela vorbesc despre o persoană specială,o persoană cu un suflet presărat cu petale de trandafiri. O persoană ce poate fi și înger și drăcușor,o persoană mai mult decât paradoxală. Ea este cea care mă face să zâmbesc în fiecare zi și dacă ar fi să îi mulțumesc nu cred că aș reuși să o fac în atât de puține cuvinte.

     De-a lungul timpului am trecut împreună prin momente superbe. Am râs,am plâns,am iubit și pot spune că am înșelat așteptările tuturor. Alături de ea am învățat că nu e totul atât de roz precum pare și viața poate părea mult mai crudă , în schimb ea m-a ajutat să văd lucrurile frumoase și să am parte numai de momente superbe. Dacă ar fi să povestesc toate zilele sau chiar nopțile petrecute pana dimineața la 5 aș putea scrie un roman,așa că las asta pe vara.

     În final aș vrea să îi mulțumesc. Mulțumesc pentru că ești o persoană minunată. Mulțumesc că ești mereu alături de mine. Mulțumesc că îți faci griji mereu pentru mine. Mulțumesc că nu mă lași niciodată să plâng. Mulțumesc că mă ții în brațe când simt cel mai mult nevoia fără ca măcar să îți spun că nu mă simt bine. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești. Mulțumesc că îmi esti prietenă,soră,mamă, și cel mai dulce păzitor. Te iubesc mult și îmi e dor de tine! Abia aștept să ne revedem și să mai trecem în revista alte momente superbe! 

Melancolie..

. Gânduri pierdute printre norii cenușii ai unei zile sumbre de iarnă ajung din nou în camera mea. Mă găsesc cu un pix și un caiet lângă mine. Mă hotărăsc să le aștern pe foaia albă ce bate din palme entuziasmată când vede ca iau pixul în mână.
     Mintea mea devine o grămadă dezorganizată de amintiri,gânduri  și idei legate de prezent, și planuri din ce in ce mai multe pentru viitor.
   Încetul cu încetul încep să realizez că a mai trecut un an în care nu am reușit să aduc pana la final nici măcar jumătate din planurile avute.  A fost un an în care pot spune că am avut parte atât de bucurii cât și dezamăgiri,de multe surprize mai mult sau mai puțin plăcute,un an în care am cunoscut persoane noi, ce ulterior au devenit foarte semnificative pentru mine.
    De asemenea am pierdut persoane ce însemnau totul pentru mine. Am suferit și am plâns seri la rând,singură. În paralel, am avut surpriza ca în anumite momente să am alături de mine persoane ce le cunoscum de puțin timp sau față de care nu eram foarte apropiată.
     Toate amintirile anului trecut trec iarăși prin mintea mea, și mă  curpinde un ușor sentiment de melancolie. Motivul? Unul banal. Deși am avut și anul acesta aceleași persoane dragi alături de mine în seara trecerii în noul an, am realizat că m-am schimbat complet. Acum am alte planuri,alte viziuni,altă mentalitate și oameni noi în viața mea. Sper totuși că va fi un an mai bun decât cel ce a trecut. La mulți ani tuturor! ❤