Libertate!

. Mă plimb agale pe un drum pustiu și destul de întunecat. Câte un felinar pe ici pe colo îmi demonstrează că încă sunt pe drum și nu am început încă să zbor. Îmi e dor de acest sentiment. În fiecare zi încerc sa mă avânt și să mă înalț, însă de fiecare data când îmi deschid aripile lanțurile ce mă țin legată de picioare îmi amintesc că trebuie să rămân pe pământ. Dar de ce? De ce nu le pot rupe pur și simplu? Am forța necesar. De ce trebuie să ascult avertismentul unui cerșetor ce m-a văzut zilele trecute pe stradă? Încerc încă odată să mă dezlipesc de sol și deodată mă simt doborâtă. Un șoc puternic mi-a trecut prin tot corpul și am realizat că eram controlată prin șocuri electrice.
          Poate vă întrebați cine sunt. Mă numesc Anabelle și sunt un suflet închis într -o cușcă numită Pământ. Când stăpâna corpului meu m-a părăsit mi-a spus 'zboară cât mai sus'! Dar cum aș putea face asta când sunt legată de aceste lanțuri și blestemată să îmi petrec restul eternității în acest loc mizerabil. Locul meu nu e aici,eu ar trebui să fiu pe bolta cerească,zburând către infinit. 
      Țip cât pot de tare după ajutor,dar cine să mă audă? E un drum pustiu și nu mai e nici o luminiță pe la ferestre. De ce sunt singură? Încă nu îmi pot da seama de ce am fost singura captivă pe acest pământ. Aș vrea să mi se dea un semn,să vad o lumină și un gram de speranță că voi fi eliberată. Asta e tot ce îmi doresc ,tot ce mi-am dorit dintotdeauna-libertate.     
       Pentru ea am murit,și aș fi dispusă să fac asta ori de cate ori ar fi nevoie. Însă am ajuns în stadiul în care oricât m-aș zbate și oricât m-aș lupta nu mai pot face nimic...ci doar să îmi accept soarta cu capul plecat și să îmi doresc în continuare să fiu lăsată să plec. Asta e tot ce mai am-dorința de libertate