Paradisul pierdut

      Cu toţii promovăm ideea de paradis. Unii îl denumesc rai ,cel aflat în enigmatica “lume de dincolo”. Alţii văd paradisul într-un peisaj deosebit, sau într-un simplu moment petrecut alături de persoana iubită. Pentru mine s-ar putea regăsi cate o bucăţica din paradis în toate cele scrise mai sus. Însă, aseară am reuşit să simt că am pătruns în totalitate în minunatul paradis despre care toată lumea vorbeşte  şi, surprinzător, am simţit asta într-un loc vizitat mult prea des pentru a crede că acolo voi simţi că am atins idealul de mult căutat. Dar până acum unde şi-a ascuns magia? De ce multitudinea de oameni îi acopereau frumuseţea uimitoare văzută abia ieri?

    În timp ce mă plimbam pe aleea pustie din parc, râzând şi cu nelipsita cască în ureche am reuşit să văd în sfârşit cât este de minunat parcul în care îmi petreceam cateva ore în fiecare seară în ultimul timp. Cerul senin permitea după atât de mult timp lunii şi stelelor să lumineze cerul ce apărea supărat şi plângea de-a lungul întregii săptămâni. Lacul se dezgheţase total şi primea liniştit reflexiile lunii şi a felinarelor triste ce luminau traseul celor ce işi menţineau corpul în formă sau îşi înecau tristeţea în sport. În zonele mai întunecate puteai întrezări câte o răţuşcă ce spulbera perfecţiunea reflexiilor în apă, bucurându-se şi ea de vremea senină. Dacă te apropiai iţi puteai vedea chiar şi tu chipul ilustrat perfect,ce aluneca până pe  fundul lacului,căutând secretul idealului de mult pierdut.

     Am încercat să mă îndepărtez de lac,ocupându-mi mintea cu altceva. Acel peisaj idilic ţi-ar fi putut fura sufletul, mintea, lăsându-te chiar şi fără raţiune în misterul nocturn ce te învăluia uşor,încercând ca un orb să te ghidezi după vocile greierilor în speranţa că le vei putea recupera. Astfel, îndepărtându-mă de ispita din faţa mea,ajung să mă întreb-Paradisul rămâne doar un ideal? Poate ca da, deoarece acesta nu poate fi exploatat până în cele mai adânci secrete, dar  în acel moment, pot spune cu mâna pe inimă că ajunsesem în Paradis. 

Despre ea

     Stau întinsă cu ochii închiși și mă gândesc că am făcut o promisiune pe care nu am reușit încă să o îndeplinesc. Ți-am promis că nu o să mai fiu tristă,că o să zâmbesc cât de de des pot și o să mă opresc din a scrie lucruri triste. Nu am crezut că se poate. Dar tu m-ai încurajat,mi-ai dat o mână de ajutor și mi-ai spus că pot. Mi-ai propus să scriu despre noi,și când spun noi mă refer la mine și la mirela-una dintre cele mai speciale persoane din viața mea. Și astăzi am simțit că a venit acel moment.

    Când spun Mirela vorbesc despre o persoană specială,o persoană cu un suflet presărat cu petale de trandafiri. O persoană ce poate fi și înger și drăcușor,o persoană mai mult decât paradoxală. Ea este cea care mă face să zâmbesc în fiecare zi și dacă ar fi să îi mulțumesc nu cred că aș reuși să o fac în atât de puține cuvinte.

     De-a lungul timpului am trecut împreună prin momente superbe. Am râs,am plâns,am iubit și pot spune că am înșelat așteptările tuturor. Alături de ea am învățat că nu e totul atât de roz precum pare și viața poate părea mult mai crudă , în schimb ea m-a ajutat să văd lucrurile frumoase și să am parte numai de momente superbe. Dacă ar fi să povestesc toate zilele sau chiar nopțile petrecute pana dimineața la 5 aș putea scrie un roman,așa că las asta pe vara.

     În final aș vrea să îi mulțumesc. Mulțumesc pentru că ești o persoană minunată. Mulțumesc că ești mereu alături de mine. Mulțumesc că îți faci griji mereu pentru mine. Mulțumesc că nu mă lași niciodată să plâng. Mulțumesc că mă ții în brațe când simt cel mai mult nevoia fără ca măcar să îți spun că nu mă simt bine. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești. Mulțumesc că îmi esti prietenă,soră,mamă, și cel mai dulce păzitor. Te iubesc mult și îmi e dor de tine! Abia aștept să ne revedem și să mai trecem în revista alte momente superbe! 

Melancolie..

. Gânduri pierdute printre norii cenușii ai unei zile sumbre de iarnă ajung din nou în camera mea. Mă găsesc cu un pix și un caiet lângă mine. Mă hotărăsc să le aștern pe foaia albă ce bate din palme entuziasmată când vede ca iau pixul în mână.
     Mintea mea devine o grămadă dezorganizată de amintiri,gânduri  și idei legate de prezent, și planuri din ce in ce mai multe pentru viitor.
   Încetul cu încetul încep să realizez că a mai trecut un an în care nu am reușit să aduc pana la final nici măcar jumătate din planurile avute.  A fost un an în care pot spune că am avut parte atât de bucurii cât și dezamăgiri,de multe surprize mai mult sau mai puțin plăcute,un an în care am cunoscut persoane noi, ce ulterior au devenit foarte semnificative pentru mine.
    De asemenea am pierdut persoane ce însemnau totul pentru mine. Am suferit și am plâns seri la rând,singură. În paralel, am avut surpriza ca în anumite momente să am alături de mine persoane ce le cunoscum de puțin timp sau față de care nu eram foarte apropiată.
     Toate amintirile anului trecut trec iarăși prin mintea mea, și mă  curpinde un ușor sentiment de melancolie. Motivul? Unul banal. Deși am avut și anul acesta aceleași persoane dragi alături de mine în seara trecerii în noul an, am realizat că m-am schimbat complet. Acum am alte planuri,alte viziuni,altă mentalitate și oameni noi în viața mea. Sper totuși că va fi un an mai bun decât cel ce a trecut. La mulți ani tuturor! ❤