Spini.Flăcări.Țipete.Un trandafir ce moare. Ochii tăi au devenit mult prea roșii și plang. Or fi de la oboseală? Sau de la noptile albe petrecute singură în camera ta savurându-ți țigara Dunhill și admirându-ți sângele ce ți se prelinge pe degetele amorțite în urma noilor tăieturi? Te iubesc,dar nu mai pot privi cum te distrugi singură în fiecare zi. Ești o femeie frumoasă,iar ochii tăi albaștri și părul tău blond ar putea ucide pe oricine...de ce le folosești împotriva ta? De ce nu poți vedea că mă distrugi și pe mine?
În astfel de momente realizez că moartea ar fi mai ușor de suportat. Poate după ce am muri am fi mai fericiți.Poate că ne-am vedea toate visele in sfarșit realizate. Poate că după ce vom muri vom pași pe o planetă nouă,a noastră,unde totul este posibil. Dar...oare am putea traversa acest tărâm unde cuvântul "poate" devine "sigur"? Nimeni nu știe...tuturor ne este frică să încercăm...dar cu toate astea...ce poate fi mai misterios decât momentul și viața de după moarte? Căci toți o află,dar nimeni nu o poate împărtăși.
