Perfectiune

      E dimineata. Simt cum soarele imi bate in pleoape ca si cum ar avea un mic ciocanel. Deschid ochii, iar in bratele mele statea iubirea vietii mele. Ma uit la tine, si iti mangai usor parul, fara sa te trezesc. Doamne, te iubesc atat de mult. Stiu ca se spune ca perfectiunea nu exista, dar jur ca ma uit la tine si vad perfectiune. Vad maturitate. Vad iubire. Vad un prieten la nevoie , un iubit cum orice fata si-ar dori, un viitor tata responsabil, un sot ce stiu ca ma va sustine si ma va incuraja. Vad in tine tot ce mi-am dorit vreodata, chiar mai mult. Descopar ceva nou in tine zi de zi. Chiar si atunci cand cred ca nu ma mai poti surprinde, o faci din nou, si din nou.

       Incepi sa murmuri ceva, dar nu vreau sa te trezesti asa ca iti pun mainile la ochi sa mai pot profita de micile momente cand dormi. Ma agati cu bratele si iti continui somnul. Mana mea s a mutat din par, pe fata. Doamne, te ador. Inca ma intreb cum de am avut norocul sa te gasesc. Majoritatea oamenilor isi cauta sufletul pereche o viata si de cele mai multe ori nu au norocul sa si-l gaseasca. Eu in schimb, mi-am gasit sufletul pereche inca de la 19 ani, si desi eu nu mi-am dat seama de la bun inceput, toti din jurul nostru au observat. A fost o chimie intre noi din momentul in care am facut cunostinta. Cand ne-am atins mainile pentru prima data zicand buna, s-a aprins o scanteie ce ulterior s-a transformat in cel mai frumos foc. Am inceput sa ne cunoastem sub forma de joc, sa vorbim unul despre celalalt , sa ne indragostim si de atunci iubirea noastra a continuat sa infloreasca.

       Incepi sa deschizi ochii usor, stramband usor din nas din cauza soarelui ce intrase in camera. Nu voiai sa te trezesti, era clar, insa era deja ora pranzului si ma gandeam ca te pot momi cu o cafea cu aroma de cocos si un pupic dulce de dimineata ( sau poate mai multi). Cand ai auzit de cafea ai zambit larg, avand inca ochii inchisi si mi-ai spus ca te trezesti cand e cafeaua gata. M-am dat jos din pat, am facut rapid cafeaua, am asezat-o la geam si m-am asezat inapoi langa tine pupandu-ti toata fata, anuntandu-te ca te asteapta cafeaua. Ai deschis usor ochii, mi-ai zambit, iar cu vocea inca somnoroasa mi-ai spus :

       -Buna dimineata iubito. 

        Atunci am stiut ca am totul. Ca in sfarsit realitatea era mai perfecta decat orice vis. Te iubesc! 

Lost story

      A fost odată ca niciodată o poveste de iubire. O poveste diferită de cea din  cărți, poate o poveste toxică. O poveste ce s-a transformat dintr-un basm într-un coșmar în care prințul dispăruse, balaurul mă acaparase cu totul , iar eu mă  luptam cu propria mea fire. Mă luptam pentru liniște, pentru a reuși să mă împac cu mine, pentru a mă rupe din ghiarele în care am rămas captivă .
   

       Devenisem un simplu clandestin în propria-mi viață, iar în loc să trăiesc, stăteam ca un spectator, în timp ce viața rula într-o sală de cinema părăsită. Eram singurul meu spectator, înecându-mă într-un fum puternic de la țigările nestinse și în aburii nesfârșiți de alcool. Începusem să trăiesc doar în mintea mea. În realitate stăteam întinsă în pat, privind în gol. Din când în când, ca o marionetă, mă prefăceam că trăiesc. De fapt, eu doar supraviețuiam, căci pe interior mă simțeam goală. Căutam îmbrățișări și zâmbete ca să-mi pot hrăni sufletul cu ele. Mă mir că încă nu am devenit unul dintre acei vampiri energetici, căci eu mă simțeam complet secată de viață când rămâneam singură.

      Simțeam că mă prăbușesc într-un puț fără fund, că sunt într-o continuă cădere. Către ce? Nici eu nu știam. Știam doar că aveam nevoie de ceva nou. Aveam nevoie aventură, de cărți citite pe plaje părăsite, cocktail-uri la miezul nopții și de o minte captivantă și tulburătoare în același timp. Însă nu pot sa îmi scot înca sufletul din ghiarele balaurului. Însă continui să sper. Merg pe acest drum pustiu, către nicăieri, în căutarea propriului suflet, în căutarea sinelui, și a schimbării din viața mea.

Iubire

        Seamana cu o poveste de iubire, dar e mai mult de atat. Sufletele noastre au inceput sa se reconstruiasca reciproc, sa se caute ca niste piese de puzzle lipsa. Gandul meu a zburat la el in fiecare noapte, cu fiecare cuvant pe care il asterneam pe hartie, cu fiecare tigara terminata, inecandu-se in tipicul pahar de vin rosu. Hainele inca ii purtau parfumul-dulce, intepator si atat de aromat, exact ca el. Buzele si-acum suspina dupa sarutul lui, caci imi completa respiratia. Cu fiecare adiere rece a iernii, corpul meu cauta caldura bratelor lui. Oh, m-as pierde in el din nou si din nou pentru a ma putea regasi.
           M-am urcat pe pervazul din camera in care locuiam, mi-am aprins o tigara si priveam in gol. As fi vrut sa imi pot da seama ce se intampla de fapt in sufletul meu, in sufletul tau, ce ne leaga si ce ne desparte in acelasi timp. Te-ai asezat langa mine, ti-ai rezemat capul de picioarele mele si ti-ai aprins si tu o tigara. Eram pierduti, eram fiecare in lumea lui. As fi vrut sa te prind cu picioarele si sa te tin prizonier o lunga perioada. Cu toate astea stiam ca mintea ta nu era in acelasi loc. E un sentiment ciudat. Nu l-am mai avut de foarte mult timp si inca nu ma pot obisnui cu el. Ma simt captiva intr-o cusca din care inca nu pot iesi. Ca si cum cineva mi-ar fi impus sa trec si prin aceasta proba. E ciudat, iar eu sunt o ciudata, stiu, e poate unul din lucrurile pe care le iubesc cel mai mult la mine, si de fiecare data cand gasesc o persoana la fel de ciudata ca mine, simt cum se implementeaza in mine si imi doresc sa o tin acolo..well mereu. Te iubesc omule,chiar daca iti spun asta mult prea rar.

Ploaie

         Am deschis uşa şi am ieşit în curte. Ploua. Se auzeau tunetele cum pocneau, iar cerul lua foc cu fiecare fulger. Furtunile mă linişteau, într-un mod paradoxal. Deveneam calmă când le priveam, iar picăturile reci de apă, în seara asta atât de călduroasă, mă răcoreau. Încă iubeam ploaia şi încă priveam fascinată fulgerele ce se iveau pe cer. Era ceva în furtună ce mă atrăgea tot mai aproape; o curiozitate nativă mă cuprindea, iar eu nu mai puteam ieşi din mrejele ei. Mergeam spre furtună. M-am pus pe vine, uitându-mă în sus şi începusem să tremur de frig.

-Sunny,ştiu că plus şi minus se atrag şi tu nu te poţi dezlipi de ploi,dar e frig. Haide în casă!

        Îl auzeam, dar nu îl ascultam. Eram vrăjită. Picăturile de ploaie îmi curgeau pe faţă ca şi cum ar fi fost lacrimi. Eu nu mai aveam oricum, aşa că lăsam cerul să plângă pentru mine. Absolutul mi-a fost oricum refuzat, iar Marele Anonim mi-a năruit multe vise. Aşa că tot ce mi-a mai rămas de făcut e să trăiesc în ploaie. Sunt oricum îngheţată. Înăuntrul meu plouă. Gheaţa începuse să se topească,dar, aşa cum şi marele clişeu spune- "Tot ce e frumos, durează al dracu' de puţin".  Eu am ales să mă contopesc cu tine, ploaie, să trăiesc prin tine, să învăţ să respir concomitent cu tine, până mă vei lăsa să iau şi eu furtuna în braţe şi să devin una cu ea. Să cutremur lumea cu un singur sunet şi să luminez cerul cu fiecare clipire. Vreau şi eu să fiu un nor, un vis,o dorinţă, aflată într-un continuu zbor.

Primul

-Închide ochii. Ce vezi?

-Nimic,spuse ea.

-Nu te gândi la nimic, doar lasă-te purtată de întuneric şi spune-mi când începi să vezi ceva.

După câteva minute fetei i-au dat lacrimile. Din ce în ce mai multe curgeau ca dintr-un izvor fără capăt.

-E el. E aici. E din nou cu mine, șoptise fata printre lacrimi. Îl văd cum mă ţine în braţe. E întuneric şi aici. E doar luna. Eram bolnavă. Aveam bronșită. Dar lângă el nu am simţit nevoia să tuşesc. Parcă respiram aerul lui, nu pe al meu. M-am cuibărit la pieptul lui. Nu ziceam nimic, doar îi ascultam inima. Bătea la fel de tare ca atunci când m-a sărutat prima dată dorind atât de mult acel tiramisu. Voiam să îi spun că îl iubesc. Nu o fac totuşi....

-Continuă, îi spuse psihologul cu care făcea terapie.

-M-a sărutat pe frunte şi m-a întrebat dacă încă îl iubesc. Aş vrea să urlu că da,o făceam şi atunci, după câteva luni, o fac şi acum. Totuşi am tăcut. I-am spus şi lui să tacă. A facut-o şi m-a strâns şi mai tare în braţe. A zis că vrea să se asigure că nu îmi e frig. Oh,cum avea grijă de mine.

    Fata s-a ridicat în fund, şi-a pus capul în palme şi a început să plângă fără ca măcar să mai respire. Psihologul s-a apropiat de ea şi i-a spus ca e okey.

-De ce? De ce încă îmi bate inima ca şi cum mi-ar ieşi din piept când mă gândesc la el, când îi văd pozele, când văd acea poză în care mă ţine de mână pe patinoar? De ce îmi lipseşte atât de mult grija lui? Toţi din jur încearcă să aibe grijă de mine. Şi cu toate astea eu tânjesc dupa certurile lui şi simulările lui de supărare atunci cand ştia că fumez din nou. Tânjesc să mă liniștească atunci când îmi amintesc de vara în care l-am cunoscut şi plang. Tânjesc dupa el. A fost primul...

-Primul ce?

-Primul sărut, primul gând dimineaţa, primul vis pe care mi-l aminteam, primul care m-a făcut să am fiori pe spate şi fluturi în stomac, primul care îmi dădea bună dimineaţa ţi ultimul care îmi spunea noapte bună, primul care adormea cu mine la telefon...prima mea dragoste.

Dragă cititorule,

     Dragă cititorule,aceste cuvinte sunt pentru tine. Trăiește,iubește și niciodată să nu uiți de tine.
      Trăiește fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Bucură -te de micile minuni ale vieții. Zâmbește când cerul e senin,iar soarele îți încălzește pielea. Respiră aerul proaspăt de primăvară și răsfață-te cu plimbări lungi prin parc,lângă lac. Citește. Ascultă muzică, dansează, dar trăiește!
      Iubește-te pe tine în primul rând! Apoi,iubește-i pe cei din jur. Oferă un gest de afecțiune zilnic,fie că e o îmbrățișare,un sărut,un cuvânt , sau un simplu gest de afecțiune. Împărtășește zilnic o picătură de afecțiune și vei primi înapoi ploi cu iubire. Iar pentru a avea o zi reușită spune zilnic cuiva "te iubesc". Nu contează dacă e partenerul/partenera, sora/fratele,dacă sunt părinții sau prietenii. Doar încheie-ți ziua cu un te iubesc pentru că vei primi cu siguranță altul în schimb. Astfel vei putea adormi cu zâmbetul pe buze.
     Nu uita de tine orice s-ar întâmpla. Tu ești cea mai mare bază a ta și cel mai bun prieten. Trebuie să te accepți așa cum ești,să fii împăcat cu tine,să trăiești cu tine și să te iubești. Dacă te ai pe tine ai deja totul. Discută cu tine și încurajează -te în permanență. Nu e nebunie,cum mulți spun, ci armonie. În momentul în care începi să te pierzi,caută-te în toate locurile și în toate inimile în care ai fost. Nu rupe bucăți din tine ca să le oferi altora suvenir. Fii egoist din  acest punct de vedere. Rămâi intact și nu uita,dacă te pierzi pe tine,pierzi totul  și devii un nimeni.
     Astfel,dragul meu cititor,astăzi vreau să îți spun că te iubesc,vreau să îți spun că esti cel mai bun și că meriți tot ce e mai bun,și nu în ultimul rând,nu uita să trăiești!

Poveste de dragoste ❤

. E trecut de miezul nopții iar noi încă nu avem somn. Arunc cu o pernă spre tine și mă întind râzând pe o margine de pat. Sunt fericită. După atâta timp pot spune că sunt într-adevăr fericită. Am învățat să iubesc pur,curat. Fără promisiuni și planuri de viitor. Am învățat să fiu. Să fim. Să trăiesc cu tine și prin tine. Am învățat să mă cunosc și să trăiesc,nu doar să trec prin zile așteptând să treacă.
     Te întinzi lângă mine și mă strângi de mana. "Te iubesc" mi-ai spus. Nu ți -am răspuns. Știai oricum ce voi spune. Îmi ascultai liniștea și îmi citeai ființa. Mă faceai să tremur și nu pentru că îmi era frig sau frică. Erai omul meu. Eram femeia ta. Mă trăgeai în piept ca pe o țigară fără sfârșit. Te respiram ca pe o gură de aer proaspăt și de fiecare dată mă învățai alte arome. Mă învățai cu fiecare moment trăit lângă tine alt gust al dragostei. Îmi îndulceai sufletul precum îndulcești cafeaua,cu 3 cuburi de zahar odata.
     Mă întorc către tine și îți spun că și eu te iubesc printr-un sărut ușor pe buzele permanent uscate. Te mângâi pe față și tac în continuare. Îmi cuprinzi și cealaltă mână și cu o tandrețe atât de specifică ție mă mângâi pe obraz.
-Ce mi-ai făcut de te iubesc atât de mult?
-Te-am iubit.