Am deschis uşa şi am ieşit în curte. Ploua. Se
auzeau tunetele cum pocneau, iar cerul lua foc cu fiecare fulger. Furtunile mă
linişteau, într-un mod paradoxal. Deveneam calmă când le priveam, iar
picăturile reci de apă, în seara asta atât de călduroasă, mă răcoreau. Încă
iubeam ploaia şi încă priveam fascinată fulgerele ce se iveau pe cer. Era ceva
în furtună ce mă atrăgea tot mai aproape; o curiozitate nativă mă cuprindea,
iar eu nu mai puteam ieşi din mrejele ei. Mergeam spre furtună. M-am pus pe
vine, uitându-mă în sus şi începusem să tremur de frig.
-Sunny,ştiu că
plus şi minus se atrag şi tu nu te poţi dezlipi de ploi,dar e frig. Haide în
casă!
Îl
auzeam, dar nu îl ascultam. Eram vrăjită. Picăturile de ploaie îmi curgeau pe
faţă ca şi cum ar fi fost lacrimi. Eu nu mai aveam oricum, aşa că lăsam cerul
să plângă pentru mine. Absolutul mi-a fost oricum refuzat, iar Marele Anonim
mi-a năruit multe vise. Aşa că tot ce mi-a mai rămas de făcut e să trăiesc în
ploaie. Sunt oricum îngheţată. Înăuntrul meu plouă. Gheaţa începuse să se
topească,dar, aşa cum şi marele clişeu spune- "Tot ce e frumos, durează al
dracu' de puţin". Eu am ales să mă
contopesc cu tine, ploaie, să trăiesc prin tine, să învăţ să respir concomitent
cu tine, până mă vei lăsa să iau şi eu furtuna în braţe şi să devin una cu ea.
Să cutremur lumea cu un singur sunet şi să luminez cerul cu fiecare clipire.
Vreau şi eu să fiu un nor, un vis,o dorinţă, aflată într-un continuu zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu