Despre ea

     Stau întinsă cu ochii închiși și mă gândesc că am făcut o promisiune pe care nu am reușit încă să o îndeplinesc. Ți-am promis că nu o să mai fiu tristă,că o să zâmbesc cât de de des pot și o să mă opresc din a scrie lucruri triste. Nu am crezut că se poate. Dar tu m-ai încurajat,mi-ai dat o mână de ajutor și mi-ai spus că pot. Mi-ai propus să scriu despre noi,și când spun noi mă refer la mine și la mirela-una dintre cele mai speciale persoane din viața mea. Și astăzi am simțit că a venit acel moment.

    Când spun Mirela vorbesc despre o persoană specială,o persoană cu un suflet presărat cu petale de trandafiri. O persoană ce poate fi și înger și drăcușor,o persoană mai mult decât paradoxală. Ea este cea care mă face să zâmbesc în fiecare zi și dacă ar fi să îi mulțumesc nu cred că aș reuși să o fac în atât de puține cuvinte.

     De-a lungul timpului am trecut împreună prin momente superbe. Am râs,am plâns,am iubit și pot spune că am înșelat așteptările tuturor. Alături de ea am învățat că nu e totul atât de roz precum pare și viața poate părea mult mai crudă , în schimb ea m-a ajutat să văd lucrurile frumoase și să am parte numai de momente superbe. Dacă ar fi să povestesc toate zilele sau chiar nopțile petrecute pana dimineața la 5 aș putea scrie un roman,așa că las asta pe vara.

     În final aș vrea să îi mulțumesc. Mulțumesc pentru că ești o persoană minunată. Mulțumesc că ești mereu alături de mine. Mulțumesc că îți faci griji mereu pentru mine. Mulțumesc că nu mă lași niciodată să plâng. Mulțumesc că mă ții în brațe când simt cel mai mult nevoia fără ca măcar să îți spun că nu mă simt bine. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești. Mulțumesc că îmi esti prietenă,soră,mamă, și cel mai dulce păzitor. Te iubesc mult și îmi e dor de tine! Abia aștept să ne revedem și să mai trecem în revista alte momente superbe! 

Melancolie..

. Gânduri pierdute printre norii cenușii ai unei zile sumbre de iarnă ajung din nou în camera mea. Mă găsesc cu un pix și un caiet lângă mine. Mă hotărăsc să le aștern pe foaia albă ce bate din palme entuziasmată când vede ca iau pixul în mână.
     Mintea mea devine o grămadă dezorganizată de amintiri,gânduri  și idei legate de prezent, și planuri din ce in ce mai multe pentru viitor.
   Încetul cu încetul încep să realizez că a mai trecut un an în care nu am reușit să aduc pana la final nici măcar jumătate din planurile avute.  A fost un an în care pot spune că am avut parte atât de bucurii cât și dezamăgiri,de multe surprize mai mult sau mai puțin plăcute,un an în care am cunoscut persoane noi, ce ulterior au devenit foarte semnificative pentru mine.
    De asemenea am pierdut persoane ce însemnau totul pentru mine. Am suferit și am plâns seri la rând,singură. În paralel, am avut surpriza ca în anumite momente să am alături de mine persoane ce le cunoscum de puțin timp sau față de care nu eram foarte apropiată.
     Toate amintirile anului trecut trec iarăși prin mintea mea, și mă  curpinde un ușor sentiment de melancolie. Motivul? Unul banal. Deși am avut și anul acesta aceleași persoane dragi alături de mine în seara trecerii în noul an, am realizat că m-am schimbat complet. Acum am alte planuri,alte viziuni,altă mentalitate și oameni noi în viața mea. Sper totuși că va fi un an mai bun decât cel ce a trecut. La mulți ani tuturor! ❤

Magie

        1 decembrie-O zi aglomerată pentru orașul în care trăiesc. Toată lumea aleargă și își sărută persoanele dragi urându-le la mulți ani. Am preferat să rămân acasă și să mă cuibăresc în pat cu o carte în mână- Dostoievski-Adolescentul. Pentru unii o carte grea,pentru mine una relaxantă.  Când nici nu am realizat s-a facut seara-ora 7.
        Am hotărât să ies totuși afară să văd luminițele din oraș, așa că în următoarele 30 de minute eram in centru. În primele secunde am avut impresia că visez și nu mă mai aflu în București. Peste tot oameni cu cadouri în mână și luminițe ca în povești. De la fulgi de zăpadă și steluțe, la bradul uriaș de la Universitate, din centrul târgului de Crăciun. În jur se simte miros de scorțișoară și vin fiert sau kürtos cu nucă și miere. Copiii stau la coadă pentru a putea intra în cămăruța moșului, să stea de vorbă cu el și spiridușul lui, Rudolf. Unde sunt? Ce se întâmplă? A venit oare Craciunul și eu nu am realizat? Mă uit din nou la calendarul de pe telefon. Se pare că suntem tot în data de 1 Decembrie,dar atmosfera Crăciunului din centrul capitalei te cuprinde în totalitate. Simți că pierzi noţiunea timpului și că te afli pe un tărâm nou,de-a dreptul magic.
      A venit decembrie,cu spiritul și frumusețea sărbătorilor, ce te face sa uiți în totalitate de frig, și te face să te bucuri de cele mai mărunte și neprețuite lucruri din viață. Bine ai venit Decembrie. Sper sa ne învălui și anul acesta în magia ta! ❤

El

       Când vine vorba de el totul este diferit. Alături de el am invăţat să iubesc,să apreciez ceea ce am şi să mă simt bine în pielea mea. De multe ori aş vrea doar să mă urc în tren şi să plecăm oriunde vedem cu ochii. Să nu mă gândesc la bani,la şcoala,la probleme...doar sa fim împreuna şi să vedem toată lumea ţinându-ne de mână. În fiecare seară adorm cu imaginea acelui "te iubesc" ce numai de mine poate fi inţeles, şi cu dezamăgirea că nu este lângă mine.
           După cum am zis,m-a învaţat să iubesc...dar nu în acel mod în care o fac cuplurile pe care le văd oriunde merg,ci acea iubire sinceră ce apare între cei mai buni prieteni. M-a invăţat să dau un sens nou acestor cuvinte magice. M-a facut să înţeleg că nu trebuie să ai o relaţie cu cineva pentru a putea iubi. M-a invăţat cum e sa ţii la cineva doar ca la cel mai bun prieten. A devenit cea mai frumoasă pată de culoare din viaţa mea şi mi-a dat un nou sens al tăirii.
        Imi e dor de el...deşi încă nu pot conştientiza că până vara următoare nu o să îl vad. Îmi e dor de zâmbetul şi de poveştile lui. Stau întinsă în pat şi mă gândesc...de ce îmi e de fapt dor. Realizez că nu există ceva aparte ci pur şi simplu existenţa şi frumuseţea fiinţei lui îmi imprimă acest sentiment în suflet.

Misteriosul de pe Brad

     Probabil vă întrebați cine este această persoană? E foarte simplu! Numele lui este Alex,are 18 ani jumate și e din Brașov. De ce tocmai misterios? Să dăm puțin timp în urmă.
Sfârșitul lui iulie,seara:
      Era o seară liniștită,călduroasă de iulie. Mă vazusem cu Mirela,cea mai bună prietenă a mea și cu Alin,cel mai bun prieten băiat,sau cel puțin unul dintre ei. Un dor infernal de minunata platformă verde,numită Brad din zona bunicilor m-a facut să-mi bat prietenii la cap. Dupa o lungă luptă dusă cu ei am reușit sa îi conving,așa că am mai luat legătura cu cineva,ne-am luat tigări si altele de ronțăit si am plecat pe Brad. Pe drum ne-am intâlnit cu Marius,un prieten nu tocmai vechi si verișorul lui, Alex. La prima impresie am zis 'ok, o persoană nouă în gașca noastră, sună bine'. La cât de vesel și vorbareț era Marius, pe atât de tăcut si retras era Alex. Acesta a fost primul impuls care m-a facut curioasă...cine e și de ce e atât de retras? Acestea au fost primele intrebări pe care mi le-am pus...și am ramas fara răspuns până când am ajuns pe Brad,lângă el,încercând sa îi arăt un avion. Astfel, de la o simplă jucărie,un laser,am ajuns să mă împrietenesc cu un băiat super. Atunci am început să vorbim,iar conversația părea interminabilă. Pentru o perioadă am avut impresia ca am reușit în sfarșit să evadez din lumea noastră și am păsit in una complet nouă, continuând discuția cu un necunoscut. Prima impresie facută după ce am stat de vorbă cu el a fost: 'acest băiat e un eu in varianta masculină și mai mare'. Coincidenta făcea să fim amândoi berbeci,născuți la o zi distantă...si câțiva ani. Mă bucuram că am cunoscut o persoană care mă intelege…greu găseam astfel de oameni...astfel încât am reușit să adorm cu zâmbetul pe buze. O scurtă perioadă nu am mai știut nimic de acest băiat misterios..nici timp sa mă interesez nu am mai avut. Dar,în momentul în care am găsit o mică fereastră deschisă am reușit sa îi iau numărul de telefon și să continui să țin legatura cu el. Atunci am realizat că e o persoană foarte deschisă..un artist! Mi-a spus că scrie. Am vrut sa văd, așa că am stat pe capul lui până ce mi-a dat adresa site-ului pe care scrie și a tumblr-ului lui. Atunci am realizat ca într-adevăr acest băiat este diferit, în sensul bun și cu adevărat special...însă în continuare o enigmă. Mă făcea curioasă, vroiam să știu mai mult, tot mai mult...dar ma lăsa in aer. De ce? Nu știu. Într-o seară cufundata în discuții filozofice despre artă și viață mi-a spus 'sunt o persoană misterioasă'. În acel moment am realizat că am întâlnit o provocare. O provocare să îmi controlez curiozitățile și să îmi antrenez răbdarea ce credeam că  e mult mai rezistentă. Încetul cu încetul m-am apropiat de el...și am ajuns să spun 'cum să nu îl iubești?' S-a dovedit a fi un om extraordinar și un prieten cum rar găsești. Am ajuns să cred ca îi pot spune orice și îmi pot pune increderea în el fără să știu prea multe. Știu că nu mă va judeca pentru felul în care gândesc, și chiar dacă mai avem și diferențe în gusturi..precum ploaia,accepta asta.
      Vorbind despre gusturi...aș putea spune că sunt destul de rafinate. Pentru început..știe cu adevarat cum să se îmbrace. Acesta a fost primul lucru care mi-a sărit în ochi. După..am observat că are parul mai lung dar îl tine prins. That moment was wow, având în vedere că de mult vroiam un astfel de prieten. După câteva discuții am băgat de seama că are și simțul umorului și ascultă rock. Acela a fost apogeul. Un rocker cu simțul umorului, sensibil și cu părul puțin lung. O persoană deschisă care să mă înteleagă și cu care să pot vorbi orice...mă întrebam de ce nu l-am cunoscut mai devreme? După aproximativ o lună...am impresia că încep să  îl cunosc...dar acum,după ce am acceptat să mă autodepășesc și să încerc să scriu și despre altcineva care să nu îmi fi făcut sufletul praf, am realizat că știu foarte puține despre acest băiat. Astfel...el rămâne în continuare o enigmă, un mister ce nu îl vezi decât în momentul în care încerci să afli mult prea multe...și toate acestea sub înfățișarea unui om frumos, vessel, și cu un accent înebunitor.

Viata sau moarte?

    Spini.Flăcări.Țipete.Un trandafir ce moare. Ochii tăi au devenit mult prea roșii și plang. Or fi de la oboseală? Sau de la noptile albe petrecute singură în camera ta savurându-ți țigara Dunhill și admirându-ți sângele ce ți se prelinge pe degetele amorțite în urma noilor tăieturi? Te iubesc,dar nu mai pot privi cum te distrugi singură în fiecare zi. Ești o femeie frumoasă,iar ochii tăi albaștri și părul tău blond ar putea ucide pe oricine...de ce le folosești împotriva ta? De ce nu poți vedea că mă distrugi și pe mine?
    În astfel de momente realizez că moartea ar fi mai ușor de suportat. Poate după ce am muri am fi mai fericiți.Poate că ne-am vedea toate visele in sfarșit realizate. Poate că după ce vom muri vom pași pe o planetă nouă,a noastră,unde totul este posibil. Dar...oare am putea traversa acest tărâm unde cuvântul "poate" devine "sigur"? Nimeni nu știe...tuturor ne este frică să încercăm...dar cu toate astea...ce poate fi mai misterios decât momentul și viața de după moarte? Căci toți o află,dar nimeni nu o poate împărtăși.

Si ploua...

    Ploua...picaturi reci imi ating pielea fierbinte,iar aburii se ridica usor spre cerul gri. Caldura era ucigatoare. Simteam cum nu mai am aer sa respir si ma sufoc incetul cu incetul. Nici ploaia nu ma mai putea ajuta...totul in jurul meu era sufocant si trist. Ma opresc...si incep sa plang. Suspinele imi duduiau in cap de parca m-as fi aflat intr-o pestera. Vad cu ochii incetosati o silueta neagra,perfecta ce se apropie de mine si ma ia in brate. As fi vrut sa te iau si eu in brate dar nu puteam...continuam sa plang si sa tip,zicand doar "nu mai pot!". Ma strangi mai tare in brate si ma saruti pe frunte zicandu-mi "Poti,te rog,rezista!". Cuvintele tale imi dadeau putere...ma alimentau si ma faceau sa vreau sa rezist...dar se pare ca ajunsesem la capatul fortelor.. Vroiam sa ma opresc...nu vroiam sa te ingrijorez mai tare,dar,fara sa realizez....tipetele mele erau mai puternice iar lacrimile curgeau la nesfarsit. La un moment dat am simtit cum picioarele mi se inmoaie si cad,ma prabusesc. In acel moment m-ai luat in brate,m-ai asezat pe o banca si nu mi-ai dat drumul pana nu m-am linistit...
     Dupa cateva ore ma aflam la erajul 9 al blocului unde locuiesc. Ma gandeam ca trebuie sa intru in casa,dar nu puteam sa ma ridic. Linistea din hol,scarile reci si intunericul reusise sa ma calmeze. Stateam cu capul intre maini si nu ziceam nimic. Sunetul reapiratiei mi se pare imposibil...asa ca ma opresc pentru cateva secunde. In acel moment...realizez ca nu sunt singura...tu inca erai cu mine. Tristetea din ochii tai ma ucidea. Te uitai la mine si nu stiai ce sa imi spui,sau daca sa imi spui ceva... Nu imi placea sa te vad asa... Am schitat un zambet si ti-am zis 'sunt ok'...insa ochii imi erau inlacrimati. M-ai luat in brate si mi-ai zis 'vei fi ok'..iar afara inca ploua..